• digitalsocietypodcast

Mihai Frăcea, elevul care aduce schimbarea în știință, educație și antreprenoriat


Tehnologia are un impact din ce în ce mai important în viața fiecăruia dintre noi, fie că ne dorim sau nu acest lucru. La doar 17 ani, Mihai Frăcea vorbește cu entuziasm despre editare genetică și programare. S-a adaptat repede la o viață digitală cu sens. Crede că prin povestea lui va putea informa un public cât mai larg cu privire la oportunitățile pe care le deschide acest drum. Tânăra generație ar putea învăța de la Mihai că tehnologia poate fi un atuu și nu o vulnerabilitate, pentru dezvoltarea lor și pentru provocările viitorului.


După ce în școala generală a participat la diverse olimpiade, la liceu a ales să se implice mai mult în activitățile extracurriculare. A făcut doar ce i-a plăcut, iar rezultatele au fost pe măsură. A devenit liderul podcastului Moisil Talks Tech. S-a înscris în echipa de robotică a școlii și a participat la Zero Robotics în Boston, SUA, câștigând chiar locul al doilea. De la un micuț ninja, a devenit un bioninja la BioCoderDojo Timișoara, unde se ocupă de partea de PR și management, dar are rol și în procesul educațional, ca mentor. Are un spirit antreprenorial, pe care a decis să și-l valorifice. Așa a apărut WellDev, o firmă de software realizată împreună cu Lucas Hamad, colegul său de bancă. După declararea stării de urgență, a decis că ar trebui să facă ceva. A ales să educe oamenii prin Corona Cast și Moisil Talks Tech, dar și să distribuie dezinfectanți făcuți în casă. Mihai este un tânăr implicat cu o poveste care te poate inspira și care dovedește că dacă faci ce-ți place, poți ajunge departe. El spune că își petrece timpul cu folos și ar vrea, pe unde trece prin viață, să lase bine.



Mihai, cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Sunt câteva lucruri care cred că mă reprezintă. Curiozitatea este printre ele. Când văd ceva, caut și îmi place să creez o imagine de ansamblu. Îmi place să învăț. Părinții nu m-au obligat niciodată să fac asta. Am făcut-o cu tot dragul. Încerc să-mi petrec timpul cu folos, așa că citesc, fac sport și mă implic în cât mai multe proiecte.


Care a fost primul tău contact cu tehnologia informațională?

În clasa a VI-a m-am implicat în CoderDojo Timișoara, iar membrii acestui grup m-au introdus în programare și în tehnologia informației. CoderDojo transformă programarea într-o experiență socială și distractivă. La CoderDojo elevii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și multe altele. Dojo-urile sunt inițiate, conduse și mentorate de voluntari.


În liceu ai ales să te implici mai mult în activitățile extracurriculare. Astfel, te-ai înscris în echipa de robotică a liceului tău „Grigore Moisil” din Timișoara. Care a fost parcursul acestei echipe?

Echipa de robotică, Timtron, s-a format în jurul concursului Zero Robotics din Statele Unite ale Americii de către o profesoara de fizică. Eram în clasa a X-a, dar majoritatea membrilor erau cu un an mai mare. Noi am avut două echipe de la liceul nostru care au participat la acest concurs. Pentru faza de calificare a trebuit să programăm niște sateliți să se întâlnească printr-un nor de deșeuri spațiale, lăsate de alte nave. Este chiar o problemă de actualitate foarte gravă. Noi a trebuit să obținem scoruri cât mai mari. Era un simulator cu care am lucrat noi și programul pe care lucram era rulat pe simulator și trebuia să primim puncte cât mai multe pentru inovații și metodă și pentru cât de bine îndeplinim cerința respectivă. După ce ne-am calificat la finală, a fost și mai greu. Am atras sponsori, am făcut contracte, vize. Înveți multe și despre oamenii din jurul tău, despre colegi, mulți te susțin, iar unii mai puțin, dar e ok. Trebuie să te obișnuiești. Când ești un puștiulică și zici „Bună! Mă duc în America, Boston la un concurs și dacă poți să mă ajuți cu niște bănuți, vă vom facem reclamă”, convingi cam greu lumea. Am trimis e-mailuri în masă, la service-uri, la firme de soft și banii s-au strâns. Am făcut promovare foarte multă, contracte, lobby-uri. Noi am făcut logo, pagină de Facebook, de Instagram, pentru a fi vizibili. Am lăsat totul generațiilor viitoare.


Concursul s-a desfășurat într-un amfiteatru mare din Universitatea M.I.T. din Boston. Am avut șansa de a controla cu ajutorul codului scris de noi, câțiva roboți pe Stația Spațială Internațională (I.S.S.). A fost uimitor când astronautul ne-a zis „Good job, Timtron”. Ne-am clasat pe locul doi.


Anul 2019 a fost foarte bun pentru Timișoara, a participat cu multe echipe. Am fost patru echipe de aici. A fost orașul cu cele mai multe echipe din lume care a participat la finală.



După ce te-ai întors din America, ai ales să te înscrii la BioCoderDojo. Cum ai luat contact cu acest club?

Printr-o întâmplare am ajuns aici. Când m-am întors din America, am hotărât să iau o pauză. Au fost mult prea multe nopți nedormite și zile intense de lucrat. La două zile după ce am zis c-o las mai ușor, m-a sunat Radu Ticiu și a zis dacă vreau să mă bag în proiectul lui de la BioCoderDojo. L-am refuzat, dar m-am gândit mult dacă ar fi trebuit să mă implic. Cu cinci minute înainte de încheierea înscrierilor, eu eram la școală și am completat pe hol repede formularul. Chiar l-am sunat pe Radu Ticiu și i-am zis „M-am înscris. Ți-am trimis formularul. Scuze, poate am trimis cu un minut mai târziu.” Colegii mei erau deja înscriși. Chiar nu era de ratat o activitate de făcut împreună, iar dacă nu mi-ar fi plăcut, m-aș fi retras. N-am avut nimic de pierdut.


Prima întâlnire m-a făcut puțin confuz, dar apoi apele s-au liniștit și s-a dovedit a fi un succes acest proiect. Eu așa cred. Chiar sper ca viitoarele generații care vor merge la BioCoderDojo să aibă aceeași motivație pe care o am eu.


BioCoderDojo a pornit ca un proiect are trebuia să fie un loc de învățare pentru copii și pentru mentorii care trebuiau să învețe împreună. Pe parcurs, s-a transformat într-o familie de învățat. Mi se pare că ne comportăm ca o familie mai mare care se relaxează într-un loc informal, cu desene pe pereți. Este un proiect în care înveți și fără să-ți dai seama. Chiar dacă nu prinzi tot pe partea de genetică, înveți pe partea socială, culturală. Pe partea educațională, încercăm să avem cursuri cu de toate: genetică, genomică, bioinformatică, biologie, tehnologii, imunologie. Cursurile sunt uneori înlocuite de întâlniri cu oameni foarte tari: de la cercetători, oameni de afaceri, investitori, bio artiști. Spre exemplu, bio artiștii au avut o prezentare la ONU și după două săptămâni, au venit la BioCoderDojo și povesteau așa casual cu noi. Cred că aceste întâlniri sunt atât inspiraționale, cât și educative.



Ce sarcini ai tu de făcut acolo?

Suntem un grup organic, nu avem ierarhii. Așa era la început. Radu nu era fan al acestor reguli. Am fost membru în echipa de PR, Marketing și Social Media. Apoi am ajuns mentor, lider și după ce ne-am cunoscut mai bine, am renunțat la toate distincțiile și chiar funcționăm foarte bine. Suntem la același nivel. Râdem, mergem la cafea. Nu suntem o construcție rigidă.


Echipa BioCoderDojo s-a remarcat și la competiția ICCET din Moscova. Ce a însemnat pentru tine această competiție?

Sunt foarte mândru de câștigarea competiției din Moscova. Era organizată de Ministerul de la ei care are o super rețea de laboratoare în toată Rusia, cu nanotehnologie și cu aparatură de ultimă generație.


Am aflat de concurs prin iulie, august. Nu știam prea multe despre domeniul respectiv. Am citit cerințele, aveau trei pagini și ne-a luat trei săptămâni să le înțelegem. N-am prea dormit noaptea. Am lucrat timp de multe luni. Sistemul CRISPR-Cas9 este cea mai eficientă modalitate de a edita genetic ADN-ul unei celule. Pornind de la această premisă, cercetătorii au susținut numeroase proiecte pentru a înțelege, stabiliza și folosi acest mecanism în viitor.