• digitalsocietypodcast

Mihai Frăcea, elevul care aduce schimbarea în știință, educație și antreprenoriat


Tehnologia are un impact din ce în ce mai important în viața fiecăruia dintre noi, fie că ne dorim sau nu acest lucru. La doar 17 ani, Mihai Frăcea vorbește cu entuziasm despre editare genetică și programare. S-a adaptat repede la o viață digitală cu sens. Crede că prin povestea lui va putea informa un public cât mai larg cu privire la oportunitățile pe care le deschide acest drum. Tânăra generație ar putea învăța de la Mihai că tehnologia poate fi un atuu și nu o vulnerabilitate, pentru dezvoltarea lor și pentru provocările viitorului.


După ce în școala generală a participat la diverse olimpiade, la liceu a ales să se implice mai mult în activitățile extracurriculare. A făcut doar ce i-a plăcut, iar rezultatele au fost pe măsură. A devenit liderul podcastului Moisil Talks Tech. S-a înscris în echipa de robotică a școlii și a participat la Zero Robotics în Boston, SUA, câștigând chiar locul al doilea. De la un micuț ninja, a devenit un bioninja la BioCoderDojo Timișoara, unde se ocupă de partea de PR și management, dar are rol și în procesul educațional, ca mentor. Are un spirit antreprenorial, pe care a decis să și-l valorifice. Așa a apărut WellDev, o firmă de software realizată împreună cu Lucas Hamad, colegul său de bancă. După declararea stării de urgență, a decis că ar trebui să facă ceva. A ales să educe oamenii prin Corona Cast și Moisil Talks Tech, dar și să distribuie dezinfectanți făcuți în casă. Mihai este un tânăr implicat cu o poveste care te poate inspira și care dovedește că dacă faci ce-ți place, poți ajunge departe. El spune că își petrece timpul cu folos și ar vrea, pe unde trece prin viață, să lase bine.



Mihai, cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Sunt câteva lucruri care cred că mă reprezintă. Curiozitatea este printre ele. Când văd ceva, caut și îmi place să creez o imagine de ansamblu. Îmi place să învăț. Părinții nu m-au obligat niciodată să fac asta. Am făcut-o cu tot dragul. Încerc să-mi petrec timpul cu folos, așa că citesc, fac sport și mă implic în cât mai multe proiecte.


Care a fost primul tău contact cu tehnologia informațională?

În clasa a VI-a m-am implicat în CoderDojo Timișoara, iar membrii acestui grup m-au introdus în programare și în tehnologia informației. CoderDojo transformă programarea într-o experiență socială și distractivă. La CoderDojo elevii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și multe altele. Dojo-urile sunt inițiate, conduse și mentorate de voluntari.


În liceu ai ales să te implici mai mult în activitățile extracurriculare. Astfel, te-ai înscris în echipa de robotică a liceului tău „Grigore Moisil” din Timișoara. Care a fost parcursul acestei echipe?

Echipa de robotică, Timtron, s-a format în jurul concursului Zero Robotics din Statele Unite ale Americii de către o profesoara de fizică. Eram în clasa a X-a, dar majoritatea membrilor erau cu un an mai mare. Noi am avut două echipe de la liceul nostru care au participat la acest concurs. Pentru faza de calificare a trebuit să programăm niște sateliți să se întâlnească printr-un nor de deșeuri spațiale, lăsate de alte nave. Este chiar o problemă de actualitate foarte gravă. Noi a trebuit să obținem scoruri cât mai mari. Era un simulator cu care am lucrat noi și programul pe care lucram era rulat pe simulator și trebuia să primim puncte cât mai multe pentru inovații și metodă și pentru cât de bine îndeplinim cerința respectivă. După ce ne-am calificat la finală, a fost și mai greu. Am atras sponsori, am făcut contracte, vize. Înveți multe și despre oamenii din jurul tău, despre colegi, mulți te susțin, iar unii mai puțin, dar e ok. Trebuie să te obișnuiești. Când ești un puștiulică și zici „Bună! Mă duc în America, Boston la un concurs și dacă poți să mă ajuți cu niște bănuți, vă vom facem reclamă”, convingi cam greu lumea. Am trimis e-mailuri în masă, la service-uri, la firme de soft și banii s-au strâns. Am făcut promovare foarte multă, contracte, lobby-uri. Noi am făcut logo, pagină de Facebook, de Instagram, pentru a fi vizibili. Am lăsat totul generațiilor viitoare.


Concursul s-a desfășurat într-un amfiteatru mare din Universitatea M.I.T. din Boston. Am avut șansa de a controla cu ajutorul codului scris de noi, câțiva roboți pe Stația Spațială Internațională (I.S.S.). A fost uimitor când astronautul ne-a zis „Good job, Timtron”. Ne-am clasat pe locul doi.


Anul 2019 a fost foarte bun pentru Timișoara, a participat cu multe echipe. Am fost patru echipe de aici. A fost orașul cu cele mai multe echipe din lume care a participat la finală.



După ce te-ai întors din America, ai ales să te înscrii la BioCoderDojo. Cum ai luat contact cu acest club?

Printr-o întâmplare am ajuns aici. Când m-am întors din America, am hotărât să iau o pauză. Au fost mult prea multe nopți nedormite și zile intense de lucrat. La două zile după ce am zis c-o las mai ușor, m-a sunat Radu Ticiu și a zis dacă vreau să mă bag în proiectul lui de la BioCoderDojo. L-am refuzat, dar m-am gândit mult dacă ar fi trebuit să mă implic. Cu cinci minute înainte de încheierea înscrierilor, eu eram la școală și am completat pe hol repede formularul. Chiar l-am sunat pe Radu Ticiu și i-am zis „M-am înscris. Ți-am trimis formularul. Scuze, poate am trimis cu un minut mai târziu.” Colegii mei erau deja înscriși. Chiar nu era de ratat o activitate de făcut împreună, iar dacă nu mi-ar fi plăcut, m-aș fi retras. N-am avut nimic de pierdut.


Prima întâlnire m-a făcut puțin confuz, dar apoi apele s-au liniștit și s-a dovedit a fi un succes acest proiect. Eu așa cred. Chiar sper ca viitoarele generații care vor merge la BioCoderDojo să aibă aceeași motivație pe care o am eu.


BioCoderDojo a pornit ca un proiect are trebuia să fie un loc de învățare pentru copii și pentru mentorii care trebuiau să învețe împreună. Pe parcurs, s-a transformat într-o familie de învățat. Mi se pare că ne comportăm ca o familie mai mare care se relaxează într-un loc informal, cu desene pe pereți. Este un proiect în care înveți și fără să-ți dai seama. Chiar dacă nu prinzi tot pe partea de genetică, înveți pe partea socială, culturală. Pe partea educațională, încercăm să avem cursuri cu de toate: genetică, genomică, bioinformatică, biologie, tehnologii, imunologie. Cursurile sunt uneori înlocuite de întâlniri cu oameni foarte tari: de la cercetători, oameni de afaceri, investitori, bio artiști. Spre exemplu, bio artiștii au avut o prezentare la ONU și după două săptămâni, au venit la BioCoderDojo și povesteau așa casual cu noi. Cred că aceste întâlniri sunt atât inspiraționale, cât și educative.



Ce sarcini ai tu de făcut acolo?

Suntem un grup organic, nu avem ierarhii. Așa era la început. Radu nu era fan al acestor reguli. Am fost membru în echipa de PR, Marketing și Social Media. Apoi am ajuns mentor, lider și după ce ne-am cunoscut mai bine, am renunțat la toate distincțiile și chiar funcționăm foarte bine. Suntem la același nivel. Râdem, mergem la cafea. Nu suntem o construcție rigidă.


Echipa BioCoderDojo s-a remarcat și la competiția ICCET din Moscova. Ce a însemnat pentru tine această competiție?

Sunt foarte mândru de câștigarea competiției din Moscova. Era organizată de Ministerul de la ei care are o super rețea de laboratoare în toată Rusia, cu nanotehnologie și cu aparatură de ultimă generație.


Am aflat de concurs prin iulie, august. Nu știam prea multe despre domeniul respectiv. Am citit cerințele, aveau trei pagini și ne-a luat trei săptămâni să le înțelegem. N-am prea dormit noaptea. Am lucrat timp de multe luni. Sistemul CRISPR-Cas9 este cea mai eficientă modalitate de a edita genetic ADN-ul unei celule. Pornind de la această premisă, cercetătorii au susținut numeroase proiecte pentru a înțelege, stabiliza și folosi acest mecanism în viitor.


Se considerau câștigătoare toate echipele care terminau de făcut cerința de la final. Și am reușit s-o terminăm, împreună cu alte trei echipe. A fost un domeniu în care nimeni n-a putut să ne ajute pentru că nimeni nu știa despre ce e vorba. Am mers până la București la Institutul de Biochimie. Profesorii din Timișoara nu au reușit să ne ofere foarte multe informații despre acest procedeu foarte nou de editare genetică. Noi am citit super mult. Am contactat cercetători de la Oxford. Cei de la București ne-au ajutat să vedem problema altfel și ne-au pus niște întrebări foarte complicate, la care noi nu știam răspunsul, dar ne-au făcut să înțelegem mai bine task-ul pe care-l aveam de făcut pentru calificarea în competiție. A fost foarte fain să vezi atâția oameni în jurul tău de la un institut așa de mare. Au stat trei ore cu noi.


Ne-am calificat să mergem în Moscova care a fost și scopul nostru. Noi voiam să ajungem acolo și am fost și printre câștigători. Astfel, am continuat cercetarea și după premierea proiectului la finala concursului ICCET din Moscova, Federația Rusă. Acest domeniu de activitate prezintă interes, la momentul actual, doar din partea câtorva universități, dintre care: Universitatea Harvard, Universitatea Berkeley și Universitatea Oxford.



În timpul izolării ai participat și la un concurs organizat de Comisia Europeană, numit EUvsVirus. Ce ne poți spune despre această experiență?

Această perioadă, aș putea spune că mi-a prins foarte bine. Am preferat să mă implic și să ajut cum pot. N-am vrut să stau departe.


Am participat la un concurs organizat de Comisia Europeană, numit EUvsVirus. Acolo am participat cu munca pe care o aveam deja, cu Corona Cast și lecțiile și cursurile făcute pe LabxChange.


Corona Cast a fost un proiect la începutul epidemiei, făceam videoclipuri pentru oameni în care le explicăm diverse lucruri, precum: ce trebuie să facem ca societate, cum se manifestă, ce înseamnă carantina, etc.


Pe platforma LabxChange am creat materiale educative pe tema geneticii, a virologiei și tot felul. LabxChange e o platformă făcută de niște oameni super tari de la Harvard, și am avut un video call cu una din organizatoare pentru a stabili niște repere pentru viitor și să formăm un fel de relație de colaborare cu echipa LabxChange. Pe LabxChange poți crea tot soiul de materiale în care să faci lecții întregi, probe practice sau chiar experimente de laborator virtuale.


În aprilie a apărut un nou proiect în care ai ales să te implici - Biomentorhub. Ce ne poți spune despre această platformă?

Biomenthorhub este o platformă de mentorat pentru elevii și studenții pasionați de științele biologice pentru a face o legătura între elevi și cercetători. Elevii beneficiază de o pagină unde mentorii postează tot felul de burse și programe financiare pentru a ajuta copiii să facă facultatea dorită.


Tot în această perioadă ai devenit voluntar la OncoGen, un institut de cercetare. Ce faci tu acolo?

Oncogen are o groază de proiecte mișto. Acum cele mai mari sunt: vaccinul personalizat anti-cancer, vaccinul anti-COVID și vaccinul anti-alergenice și au aproape gata vaccinul la alergia la ambrozie.


Eu lucrez cu echipa la un program care va simula și prezice ce mutații vor apărea în virusul SARS-COV-2. Rezultatele noastre le vor fi folositoare celor de la OncoGen care se ocupă de dezvoltarea vaccinului ca sa vadă dacă vaccinul pe care ei l-au făcut va funcționa și la mutațiile pe care le prezice programul nostru.


Ești liderul podcastului Moisil Talks Tech, ce ține de liceul la care studiezi și care s-a format prin toamnă. Cum a mers treaba la podcast în această perioadă?

Pandemia a transformat toata treaba cu Moisil Talks Tech în online. Încercăm să aducem oameni cât mai de succes, foști elevi care povestesc despre experiențele lor. Am avut un cercetător care lucrează la vaccinul de Covid-19, un fost elev, student în Anglia, o profesoară care educă elevii să învețe robotică prin lego.


Ne extindem. Avem microfoane, o masă drăguță, camere. Am avut audiență mai mare decât într-o sală de clasă. Vorbim de 800-900 de urmăritori.


Ai și o latură antreprenorială, cum ai evidențiat-o în această perioadă?

WellDev este un fel de firmă de software pe care am început-o cu un coleg, Lucas Hamad, prin februarie și pe care încercăm s-o dezvoltăm.


Pe lângă această firmă, în această perioadă am distribuit dezinfectanți făcuți în casă cu lavandă sau citrice.



Ce sfaturi le-ai da tinerilor de aceeași vârstă cu tine?

Pe unde mergeți prin viață încercați să lăsați bine. Dacă poți să faci un bine, de ce să nu-l faci? Mi se pare că nu merită să pierzi timpul și energia pe răutăți. Cred că e o chestie pe care am dobândit-o de la familia mea. E un lucru foarte important în care cred și pe care încerc să-l urmez.


Eu cred că există și o epidemie de stres, eu am încercat să nu ajung acolo sau și când ajung, să mă calmez. N-are rost să fii stresat. Un prieten foarte bun de-al meu mi-a spus odată că uneori viața e un râu, nu trebuie să iei tot râul ăla, să faci toate lucrurile care îți vin și să te împaci cu toată lumea și să te chinui. La un moment dat o să te ia curentul. În schimb, ce poți să faci este să te pui pe mal și să-ți culegi din râu ce vrei tu să prelucrezi. Încă am rămas cu asta în minte. Chiar este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am auzit și pe care încerc să-l dau mai departe. Tot timpul încerc să fac lucrul ăsta și prin comportamentul meu și atitudinea mea și prin implicare, încerc să nu particip la pandemia asta de stres. Mi se pare că viața e prea frumoasă ca să nu fie trăită. Uneori lumea pierde din vedere acest aspect. Cel mai important lucru este să te mulțumești pe tine.


Erika Iszlai


sursă imagine

Join our mailing list