• digitalsocietypodcast

„Un lapsus” este momentul perfect sa creăm punți de cunoaștere și soluții creative

În acest interviu #Inspiration, din categoria Culture & Tech, vorbim despre provocările, dar mai ales despre soluțiile implementate în pandemie de către Alex Boca, un artist din Timișoara și manager cultural pentru un proiect focusat pe cercetare media, experiment artistic și abordări colaborative, numit LAPSUS. În acest spațiu se organizează proiecte și workshop-uri menite să sprijine practicieni emergenți, proiectele colective, experimentul și cercetarea artistică. El spune că prin acest proiect dorește să implementeze „abordări non-liniare pentru a găsi potențialul non-instituționalizat sau post-academic al educației și al creației pentru a genera noi punți de comunicare între creatori, teoreticieni și societate”.

Criza provocată de Covid-19 a afectat mult domeniul în care activează Alex Boca, dar el a reacționat creativ acestei provocări. A înțeles că #noul, nu înlocuiește sau distruge #trecutul, ba chiar a fost deschis să facă #schimbări în viața sa. A fost ocazia perfectă să lucreze la anumite instrumente sustenabile și să înceapă să le pună în practică. „În domeniul culturii sunt atâtea moduri de supraviețuire, câte persoane implicate, dar am observat niște tendințe comune”, afirmă Alex Boca.

De la Alex vei afla cum a adaptat proiectele LAPSUS la aceste schimbări, care sunt avantajele și dificultățile, dar și cum vede viitorul artei și culturii în contextul crizei actuale.

It’s time to #connect #learn# #act.


Cine este Alex Boca și care este misiunea lui? Cum ți-ai descrie în câteva cuvinte rolul în lumea artei?

Sunt o persoană curioasă cu interese în multe domenii și cu foarte multe influențe, pe care mi le-am păstrat de mic. Am vrut să devin artist ca să am libertatea să experimentez cu idei și cu tehnici, iar între timp am devenit manager cultural pentru o rețea mică de oameni din Timișoara unde încerc să pornesc proiecte artistice pe care să le arătăm publicului și să colaborăm cu cine ne împărtășește viziunea.

Povestește-ne puțin despre parcursul tău artistic și cum a apărut tehnologia în el.

Am fost mereu pasionat de tehnologie, de SF și de desen până la o vârstă. Apoi am devenit mai mult consumator de informații decât producător când am văzut ce inventează/creează unii, iar acum mi-ar plăcea să ajung într-o stare de producție individuală și colectivă care să vorbească despre structura artă-viață-tehnologie. Fotografia digitală și makerspace-urile m-au inspirat cel mai mult din punctul ăsta de vedere recent.

În 2017, împreună cu Cătălin Bătrânu, ai format LAPSUS - un laborator în Timișoara focusat pe cercetare media, experiment artistic. Cum a apărut această idee și de ce?

Eram încă în perioada de studii la arte și mi-am dat seama că nu putem aștepta să vină cineva să ne „culeagă” ca artiști și că trebuie să ne creăm propriile structuri și să ne dezvoltăm alt spirit pentru continuitatea culturii. Așa că am închiriat un spațiu fără o strategie predefinită, doar cu intuiția că acest demers ne poate ajuta să ne formăm o identitate prin lucrurile pe care le știm ne place să le facem. Astfel, Lapsus s-a născut fără să ne spună cum exact trebuie făcute lucrurile, ci cu potențialul de a deveni orice.


În cei 3 ani de LAPSUS, care au fost proiectele cele mai de „succes” sau care au avut un impact mai mare asupra publicului? De ce crezi că au prins așa de bine? Ne poți povesti puțin și despre proiectele permanente ale laboratorului?

Au fost multe, diferite. Am avut expoziții solo de artiști, am avut proiecte colective foarte faine în care s-a simțit prezența unei comunități și am avut ateliere – dar mereu mi s-a părut că aici suntem într-o conversație continuă și aia e interesant pentru cine vine din exterior în vizită, sau se implică într-un proiect care e construit în așa fel încât să permită acest lucru. Nu am avut niciodată recepții publice foarte mari, dar când am avut au fost din cauze diferite. Unul din proiectele permanente e Lapsus Laboratory, în care ne asumăm experimentul cu tehnologia în context artistic și educațional, nu doar pentru copii ci și pentru noi sau alți colaboratori – învățăm deodată.


Ce rol joacă tehnologia în procesul tău de inspirație și generare de idei?

Eu cred că tehnicile și tehnologiile sunt bine definite în propriile lor nișe, dar sunt mai interesant de explorat în relație unele cu altele. Îmi stă în natură să potrivesc lucruri acolo unde nu pare că se potrivesc, să încerc să unesc o practică cu alta pentru un efect neprevăzut dar care poate fi impresionant și care poate da mai mult insight despre un fenomen, fie el social, fizic, psihologic, estetic, etc.


Care sunt greutățile pe care un artist le întâmpină în vederea valorificării materiale a operelor? Care sunt schimbările generate de pandemie în breasla ta?

În primul rând e problema generării operelor – acestea trebuie să aibă sens și să fie intrigante pentru un public, nu direct cu scop comercial sau orientate spre piața de artă. Cel mai greu este să ajungi în punctul acela unde ce creezi se potrivește unui context și unei societăți. Am abordat creșterea spațiului nu prin vânzare de obiecte, ci prin finanțări externe și investiții proprii ca să ne dezvoltăm principiile și să ne creăm niște unelte de organizare, de invenție, de practică.


Cred că pandemia a luat focusul de pe expoziții și prezentări și ne-a făcut să fim mai practici din necesitate. A fost ocazia perfectă să lucrăm la anumite instrumente de sustenabilitate și să începem să le punem în practică. În domeniul culturii sunt atâtea moduri de supraviețuire câte persoane implicate, dar am observat niște tendințe comune.


Ce tehnologii, metode și tehnici de producție sau platforme digitale de comunicare a trebuit să înveți, adaptezi sau să preiei în această perioadă, pentru a livra conținut de calitate, experiențe autentice și a menține comunitatea aproape?

Desigur că m-am obișnuit cu apelul video, și cu munca de la distanță. Punem accentul pe arhivare mai mult acum, dar căutăm și metode prin care putem să „exportăm” ideile de aici direct în casele oamenilor sau în spațiul public fără să se piardă vehiculul fizic care conține ideea, să păstrăm contactul viu. Dar câteva exemple concrete sunt kit-uri reproductibile, stickere, videoconferințe, producții sonore, site-uri web în care încărcăm conținut, spații alternative și un shop virtual.

Cum ați adaptat proiectele LAPSUS la aceste schimbări? Care sunt avantajele și dificultățile acestei adaptări?

În cazul expozițiilor fizice, lucrăm la un robot controlabil prin internet de către public, prin care cineva poate explora un spațiu de acasă, în timp real. Pentru a înlocui atelierele educaționale de art & tech din Lapsus Lab, am dezvoltat kit-uri electronice pe care le oferim copiilor și îi ghidăm prin Zoom cum să le programeze.

Unele proiecte au rămas exact la fel, iar ideile noi care apar în condițiile date se nasc deja adaptate.


Eu m-am bucurat să mă văd reacționând creativ în izolare și au apărut planuri de viitor, mai ales un proiect schițat în parametrii joc-artă-kit-critică.

Ce proiecte noi ați demarat în perioada pandemiei?

Aproape am terminat convertirea unei anexe de aici în studio de sunet experimental. Numim acest studio „Metaforum” și aici vom înregistra digital sunete de la invitați și colaboratori: poezii, muzică, discuții, noise, spoof-uri, fluierături, ciripituri și alte sunete pe care le vom cola apoi în episoade cu teme specifice și le vom uploada pe internet pentru consum de acasă. În modul acesta noi exportăm o parte din energia și ideile noastre folosind o unealtă care există de mult timp: podcast-ul.

Cum vezi viitorul artei și culturii în Timișoara în contextul crizei actuale? Dar în România?

Cred că trebuie s-o privim ca pe o șansă să încetăm excesele, să ne reevaluam modul în care investim resursele și să ne definim mai bine rolurile ca indivizi pentru că nu ne mai permitem să umblăm în atâtea locuri, atât la propriu cât și la figurat. Experimentele personale ar trebui să se concretizeze în ceva mai comunicabil și să dobândească o formă întreagă, pe care să ne concentrăm. E evident că doar aprofundând un subiect îl putem comunica mai departe, e timpul să învățăm teoria de la cine o înțelege și să practicăm cu cei care au exercițiul. Asta înseamnă să ne știm unii pe alții, și asta înseamnă să ne comunicăm intențiile – capitol la care stăm prost majoritatea, pentru că nu știm care ne sunt obiectivele personale.

Iar sistemele, dacă tot au înghețat, ar trebui să se reformeze hibridizându-se cu tehnologia digitală. Mă refer la tot, de la modul în care creăm, cercetăm, citim, scriem și până la procese birocratice sau sistemul educațional. Digitalizarea completă nu e soluție de viitor, dar e un pod care ne ajută să trecem peste o prăpastie acum.

Ce oportunități ne- sau puțin explorate vezi tu în zona artei/culturii și tehnologiei și ce i-ai încuraja pe colegii tăi să facă nou sau mai bine pentru a explora sau exploata aceste oportunități în folosul artei, culturii și a breslei?

I-aș sfătui să fie mai deschiși la nou, la digital, la teorie și filosofie mai ales deoarece criza globală produce o criză existențială colectivă. Să nu înțeleagă noul ca ceva ce apare și înlocuiește sau distruge trecutul, pentru că asta nu e posibil. Ci să fie deschiși să facă schimbări în viața lor și la ei înșiși, effective immediately.

*Toate fotografiile sunt preluate de pe site-ul lapsus.xyz și de pe pagina de Facebook LAPSUS.


Erika Iszlai


(sursă imagine)






Join our mailing list